Participarea Consulatului General la ședința organizatorică a Festivalului Țărilor Dunărene la 11.10.2023, la Ulm

La 11 octombrie curent, Consulatul General a participat la ședința organizatorică a Festivalului Țărilor Dunărene, ce se va desfășura în perioada 5-14 iulie 2024, în orașele Ulm și Neu-Ulm din Germania.
Festivalul dat reprezintă un eveniment ce are loc o dată la doi ani și la care participă reprezentanții țărilor cu ieșire la râul Dunărea și/sau care fac parte din Strategia UE pentru Regiunea Dunării. La fiecare ediție, festivalul este vizitat de peste 400 000 persoane și constituie o platformă eficientă de promovare a țării. Festivalul include mai multe tematici, printre care promovarea turistică, satul vinicol, compartimentele politică și societate, literatură, conferință economică, organizații de binefacere, gastronomie, meșteșug, tabere pentru copii și prestații scenice.
În cadrul ședinței organizatorice, reprezentantul Consulatului General a comunicat participanților despre interesul Republicii Moldova de a participa la ediția viitoare a evenimentului, la mai multe tematici concomitent, în vederea familiarizării publicului german cu țara noastră, cultura, rutele turistice, precum și cu produsele de calitate înaltă, originare din Moldova.
Republica Moldova a participat la Festivalul Țărilor Dunărene în anul 2018, înainte de perioada pandemică, standul țării fiind vizitat de un număr impresionant de persoane, care au relatat că sunt impresionați de cultura, istoria dar și vinurile produse în Moldova.”
