Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Consulatul General al Republicii Moldova la Frankfurt

A A A

Participarea cu succes a Republicii Moldova la Expoziția internațională „Fruit Logistica” de la Berlin

Publicat:Mon, 10/02/2020 - 17:48

În perioada 5-7 februarie curent, 16 producători și exportatori de fructe din Republica Moldova, membri ai Asociației „Moldova Fruct”, au participat la una din cele mai mari Expoziții internaționale „Fruit Logistica” în orașul Berlin. Companiile moldovenești au reprezentat țara noastră cu un stand național, în cadrul căruia au fost expuse principalele fructe destinate exportului.

Majoritatea participanților moldoveni au fost certificați anterior GLOBAL G.A.P. și GRASP, în așa mod fiind obținută posibilitatea de a efectua exporturi în Uniunea Europeană, inclusiv în Republica Federală Germania. Anul 2019 a fost unul deosebit pentru exportul de fructe moldovenești pe teritoriul Germaniei, în special al celui de prune, fiind livrate peste 1000 de tone distribuitorilor locali, iar pentru anul 2020 se preconizează o majorare semnificativă a acestuia. Importatorii germani au comunicat că au rămas impresionați de calitatea produselor livrate, de calitățile gustative, precum și de cooperarea bună cu producătorii moldoveni.

În perioada expoziției, delegația moldovenească a efectuat o vizită și la piața angro de fructe din orașul Berlin, una din cele mai mari din Germania, având o întrevedere cu administrația instituției și importatorii locali, în cadrul căreia au fost examinate prețurile, ambalajele, calitatea produselor comercializate.

În contextul menționat, Consulatul General va continua să acorde suport activ horticultorilor din Republica Moldova, care doresc să acceadă pe piața Republicii Federale Germania, prin facilitarea întrevederilor și informarea partenerilor germani despre ofertele moldovenești.