Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Consulatul General al Republicii Moldova la Frankfurt

A A A

Referitor la reluarea, începând cu 15 iunie 2020, a curselor aeriene regulate de pasageri pe Aeroportul Internațional Chișinău

Publicat:Thu, 04/06/2020 - 17:11

Stimați cetățeni,

în conformitate cu Hotărârea Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică nr. 14 din 3 iunie 2020, s-a decis RELUAREA, ÎNCEPÎND CU 15 IUNIE 2020, a curselor aeriene regulate de pasageri și a charterelor regulate de pasageri pe Aeroportul Internațional Chișinău, cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a răspândirii infecției COVID-19. Textul integral al Hotărârii poate fi accesat la următorul link: https://bit.ly/2U33vbV

Totodată ținem să menționăm că, pentru realizarea de facto a zborurilor regulate de pasageri dintre Republica Moldova și Republica Federală Germania este necesară și decizia autorităților germane în acest sens. În momentul adoptării unei asemenea hotărâri de către partea germană, Consulatul General va informa suplimentar.