Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Consulatul General al Republicii Moldova la Frankfurt

A A A
Versiunea veche site / Старая версия сайта

TELEFONUL PENTRU CONSULTAȚII : +4969527808

Turul informațional organizat pentru agențiile de turism germane în perioada 2-6 aprilie 2019 în Republica Moldova

Publicat:Mon, 08/04/2019 - 14:05

Urmare întrevederii din 21 ianuarie 2019 a reprezentanților Consulatului General și ai operatorului turistic din or. Frankfurt pe Main, menționăm cu satisfacție că, propunerea organizării unei vizite de informare în Republica Moldova pentru câteva agenții de turism germane și reprezentanți ai presei a fost susținută și desfășurată la cel mai înalt nivel de către Agenția de Investiții, de asociațiile agențiilor de turism din Moldova precum ANTRIM, ANAT, APIT, ANTREC, de către hotelele și vinăriile moldovenești cointeresate etc.

Turul informațional s-a desfășurat în perioada 2-6 aprilie curent, agențiile de turism germane având posibilitatea de a se familiariza cu destinațiile turistice, de a vizita mănăstirile și locurile istorice din țară, galeriile vinicole subterane, agropensiuni ș.a. Vizita părții germane a fost organizată într-o perioadă relativ restrânsă de timp, în vederea formării și lansării noilor produse turistice pe piața germană chiar începând cu sezonul estival al anului curent.

În acest sens au fost organizate sesiuni b2b între partenerii germani și agențiile de turism receptor din țara noastră, în cadrul cărora au fost prezentate și examinate mecanismele de colaborare, ofertele turistice concrete și propunerile eficiente de promovare a acestora publicului din Germania.

Operatorul și agențiile de turism din Germania au rămas profund impresionați de ospitalitatea și atenția deosebită acordate de către partea moldovenească, de organizarea cu succes a evenimentului, de frumusețea și lucrurile unice întâlnite în Moldova. Sperăm că această acțiune va constitui doar un prim pas în promovarea activă a Republicii Moldova ca destinație turistică în Republica Federală Germania, în special în land-ul Hessa și împrejurime.

#BeOurGuest #InvestMoldova